Știi un trainer bun și vrei să-l vezi pe Acadego? Zi-ne și nouă!

16
Nov

0
trateaza-l-pe-celalalta

Tratează-l pe celălalt așa cum vrei să fii tu tratat

Ei bine, nu prea… merge. Sau merge, dar nu de fiecare dată și nu cu toată lumea. E o vorbă care îndeamnă la respect și bun simț, numai că lucrurile nu stau tocmai așa.

Pentru că suntem diferiți.

Și nu o spun eu, deși se poate vedea cu ochiul liber că ceva-ceva e diferit, ci o spun oameni mai deștepți ca mine, oameni care au făcut niște studii, au emis niște teorii bazate pe aceste studii.

Probabil ați auzit de popularul introvertit-extravertit. Ăla e introvertit, ălălalt e extravertit… o modalitate de a pune oamenii în categorii. Știi că extravertitul le are cu vorbăraia, uneori prea multă, îi place să iasă în evidență, se simte bine în grupuri. Introvertitul fix pe dos.

De fapt asta cu introvertitul-extrovertitul este o bucată din teoria bazată pe cercetările făcute de Carl Young, Katherine C. Briggs și Isabel Briggs Myers. Teoria zice că fiecare dintre noi e o combinație de 4 trăsături caracteristice din cele 8 aflate în antiteză (introvertit-extravertit, senzorial-intuitiv, reflexiv-afectiv, rațional-perceptiv). Nu mai insist, puteți citi mai multe și vă puteți face și un test pe www.humanmetrics.com sau pe www.16personalities.com.

Mai este Taibi Kahler care spune că fiecare dintre noi e construit din 6 tipuri de personalități, dintre care 1-2 sunt predominante: rebel (sau omul clovn –subsemnata :D), gânditor (omul rațional), empatic (omul cu sentimentul), perseverent (omul cu principiile și cu revoluția – second me), promotor (omul cu carisma) și imaginator (omul cu gândurile)

Și mai sunt și alte teorii care încearcă să caracterizeze oamenii, să-i prindă în ceva tipare ca să ni se pară, cât de cât, că știm cum să-i abordăm pe fiecare.

Așa că, atunci când spun „Tratează-l pe celălalt așa cum vrei să fii tu tratat” nu e neapărat bine. Că poate eu, care sunt o extrovertită, am nevoie să intru în vorbă cu lumea și să-mi explorez latura de rebel, să fac poante și să mă hăhăiesc în neștire. Și atunci când interacționez cu un introvertit gânditor, care nu e adeptul vorbăriei de dragul vorbăriei și are nevoie să facă schimb de informații utile ar fi cazul să-l tratez cum vrea el să fie tratat nu cum aș vrea eu.

Că atunci când trec printr-un eșec, poate am nevoie să fiu lăsată în pace să rumeg cele întâmplate și să găsesc o cale de a reveni. Și atunci, când un coleg trece printr-un eșec, îl las în pace, pentru că asta vreau eu de la oameni să-mi facă mie, numai că respectivul coleg e posibil să aibă nevoie de ieșiri la cafea, explorare de soluții împreună, mai multă muncă etc.

Practic, vrem ca toată lumea să fie ca noi.

Cam așa e în capul nostru:

Eu răspund la e-mailuri, el de ce nu poate să răspundă?

Eu te întreb mereu ce mai faci, tu de ce nu mă întrebi?

Eu tot timpul fac pe gazda și întrețin atmosfera, zâmbesc. El de ce e așa tăcut și nu socializează?

Eu anunț din timp când pot să vin la întâlnire și cam cât sunt dispus să stau. De ce unii se trezesc în ultimul moment?

Eu las oamenii să își facă treaba în liniște, ei de ce nu mă lasă pe mine?

Eu analizez lucrurile bine înainte să mă apuc de un proiect nou. Nu pot să înțeleg cum unii se aruncă cu capul înainte.

 

Și mai completați voi…

 

Concluzia? E nevoie de un pic mai mult decât de propriile nevoi pentru a interacționa cu succes cu ceilalți.

 

 

Fără comentarii

Răspunde